Fotbalistul pentru care Gigi Becali plătea 800.000 de euro nu a prins ultimul tren la UTA, dar e așteptat să semneze fundașul de bandă de la CFR Cluj. Cu ce jucători a plecat Mircea Rednic în cantonamentul din Slovenia

Redactor:
Călin Mnerie

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a hotărât ca fostul fotbalist al lui Gigi Becali să nu mergă cu UTA în cantonamentul din Slovenia, unde, însă, speră că va ajunge jucătorul de la CFR Cluj.

E o nouă vară a schimbărilor la Arad, chiar dacă nu la nivelul de acum celor din urmă cu un an. Cert este că Mircea Rednic a renunțat din diverse motive la nu mai puțin 12 de fotbaliști, portarii Iacob, Kucher și Lungu-Bocean, fundașii Căpușă, Stolnik și Lawrence, mijlocașii Lopez, Freitas și Stahl, dar și atacanții Morar, Tudorie și Luckassen. Dar, din lot nu mai fac – cel puțin, deocamdată – parte nici Micovschi, Pop și Vulturar, care sunt evaluați de Neil Lennon la Rapid, adică la clubul de care aparțin și de unde fuseseră împrumutați la UTA.

Totodată, Rednic nu a fost convins nici de Adrian Petre (26 de ani), fostul fotbalist al lui Gigi Becali, care a încercat să-și relanseze cariera la echipa din orașul natal după despărțirea de Tunari, dar care nu a prins nici măcar lotul de cantonament.

  • 800.000 de euro plătea Gigi Becali în 2020 pentru a-l transfera pe Adrian Petre de la Esbjerg la FCSB

UTA a plecat cu 23 de jucători în cantonamentul din Slovenia. Fostul fotbalist al lui Gigi Becali, lăsat pe dinafară

După exact două săptămâni de la reluarea antrenamentelor, UTA se mută în stațiunea slovenă Rogla, acolo unde a ajuns deja Corvinul și va urma Rapidul.

Kenyanul Johana Eric Omondi și-a reînnoit marți înțelegerea cu „Bătrâna Doamnă”, valabilă până în vara anului următor, și a plecat în cantonament alături de alți 22 de colegi, și anume:

Dejan Iliev, Robert Popa, Aleksander Mitrovic – portari

Cornel Râpă, Ibrahima Conte, Alexandru Benga, Darius Iurasciuc, Diogo Rodrigues, Răzvan Trif, Ionuț Anișorac – fundași

Cristian Mihai, Andrej Fabry, Benjamin van Durmen, Loai Halaf, Joao Pedro, Andrei David, Ahmet Ekmekci, Alessio Calotă, Abris Samson – mijlocași

Imoh Ezekiel, Andrei Dumiter, Raoul Cristea – atacanți.

Toți portarii sunt sosiți în această vară la UTA, Iliev semnând chiar marți seară, celelalte achiziții ale verii la UTA fiind Râpă, van Durmen, Halaf și Dumiter. Din afara academiei arădene, ar mai fi maghiarul Samson (un mijlocaș lateral crescut de academia Bercelonei de la Budapesta) și Cristea, un atacant de 21 de ani care vine de la Zalău, dar care a fost și el prin Spania, pe la Leganes, iar în România a mai evoluat pentru Ocna Dej, Metaloglobus sau Chiajna.

De la purtător de cuvânt, la team-manager!

La capitolul noutăți ar fi cea a lui Tudor Vasil în postura noului team-manager.

Fostul purtător de cuvânt le ia locul în organigramă lui Sorin Botiș sau Claudiu Drăgan.

Fostul căpitan al celor de la UTA se desparte defintiv de club, iar „Iedul” își vede de proiectul de scounting din cadrul grupării „roș-albe”.

Arădenii au trei amicale programate în Slovenia

Delegația arădenilor va ajunge miercuri seară în Slovenia, se va caza la hotelul Rogla & Planja, adică aceeași locație în care au fost și în cantonamentele precedente și de mâine jucătorii lui Rednic încep antrenamentele.

„Roș-albii” se vor pregăti în Slovenia din 20 iunie până pe 1 iulie, urmând să dispute și trei partide de verificare: cu bosniacii de la Borac Banja Luka, pe 24 iunie (luni) și cei de la FK Sarajevo, pe 28 iunie (vineri), dar și cu formația din Serbia, Napredak Krusevac, de pe 30 iunie (duminică).

Trupa lui Mircea Rednic ar mai fi trebuit să joace și cu albanezii de la FC Egnatia, pe 22 iunie, dar amicalul a fost anulat. Rednic susține că până la finalul stagiului de pregătire din Slovenia ar mai trebui să primească un fundaș central și unul de bandă stânga, dar și un atacant.

Între altele, arădenii vor încerca să-l readucă de la CFR Cluj pe Aly Abeid, care nu pare a fi în grațiile lui Dan Petrescu.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar…
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×